Descriere test:

            Electroencefalografia reprezinta inregistrarea potentialelor electrice ale activitatii spontane a neuronilor corticali, cu ajutorul electrozilor aplicati pe scalp.  In trecut era o metoda de diagnostic cu o aplicabilitate vasta. Cu timpul EEG a fost inlocuita de metodele mai performante de diagnostic, tomografia computerizata (TC) si rezonanta magnetica (RMN). Cu toate acestea, electroencefalografia ramane a fi utilizata pe larg, in special in diagnosticul epilepsiei, a encefalopatiilor, in monitorizarea activitatii cerebrale in timpul anesteziei.

Principiile electroencefalografiei

EEG inregistreaza curentii extracelulari corticali, formati din sumarea atat a potentialelor excitatoare cat si inhibitoare generate de neuroni. Sursa acestor potentiale o reprezinta neuronii corticali, odata ce campurile electrice scad odata cu patratul distantei de la suprafata corticala. Totusi, activitatea neuronilor corticali este influentata puternic de structurile subcorticale. Impulsurile de la aceste formatiuni, sunt responsabile pentru formarea paternurilor caracteristice observate la electroencefalografie.

Realizarea procedurii

Electroencefalografia se realizeaza ca regula la un pacient aflat cu ochii deschisi, fiind relaxat intr-un fotoliu comod sau culcat. Electrozii de argint, sub forma de discuri de 0,5 cm in diametru sunt atasati de scalp cu ajutorul unei substante adezive si a unei paste conductive (sau doar pasta conductiva). La o electroencefalografie standart, sunt aplicati 21 sau mai multi electrozi de suprafata. Semnalele preluate de electrozi sunt amplificate pana cand sunt  suficient de puternice pentru a devia trasorul cu cerneala, determinand trasarea unei linii ondulante pe o hartie care se misca cu o viteza de 3 cm/s. Ca regula, se inregistreaza concomitent mai multe semnale din diferite regiuni ale boltii craniene. Traseele obtinute reprezinta electroencefalograma. In ultimul timp, tot mai mult se utilizeaza electroencefalografia digitala, in care traseele sunt vizualizate pe ecranul monitorului si stocate in forma electronica.

Pe langa inregistrarea electroencefalografiei in repaus, se mai utilizeaza si cateva proceduri de activare, destinate a amplifica activitatea electrica corticala sau de a genera activitati electrice care nu sunt observate in mod normal in timpul repausului.

• Proba cu hiperventilare. Pacientul este rugat sa respire profund timp de 3 minute cu o frecventa aproximativa de 20/min. Hiperventilarea poate determina aparitia activitatii epileptice specifice sau a altor anormalitati electrice la EEG.
• Proba cu lumina.O sursa puternica de lumina oscilanta (un stroboscop) este plasata la aproximativ 30 de cm de ochii pacientului si este pusa sa oscileze cu o frecventa de la 1 la 20/s in timp ce pacientul tine ochii deschisi sau inchisi.
• Proba cu somn.Electroencefalogradia este inregistrata in timp ce pacientului i se permite sa adoarma de sinestator sau cu ajutorul sedativelor. Somnul este extrem de util in evidentierea anormalitatilor, in special in caz de prezenta a epilepsiei de lob temporal sau altor tipuri de epilepsie.

Aplicatiile clinice ale electroencefalografiei

Electroencefalografia este utilizata in urmatoarele situatii:

• In diagnosticul epilepsiei si diferentierea acesteia de alte stari convulsive (convulsiile psihogenice, sincopele, tulburarile extrapiramidale ale miscarii).
• In diagnosticul encefalopatiilor (EEG este practic unica metoda de diagnostic a encefalitei spongiforme subacute).
• Ca test de stabilire a mortii cerebrale
• In monitorizarea si pronosticul pacientilor comatosi

Monitorizarea electroencefalografica continua sau video-EEG este utilizata cu scop de:

• Caracterizare a tipului accesului convulsiv pentru elucidarea diagnosticului sau ajustarea a tratamentului
• Pentru elucidarea regiunii corticale de unde s-a initiat accesul epileptic, in vederea unei interventii chirurgicale ulterioare
• Pentru monitorizarea unui status epileptic non-convulsiv

Descriere test:

            Electromiografia (EMG) este un test folosit pentru înregistrarea activităţii electrice a muşchilor. Când muşchii sunt activi, aceştia produc impulsuri electrice direct proporţionale cu nivelul activităţii musculare.

            Electromiografia poate fi recomandată de medicul specialist pentru depistarea activităţii electrice anormale de la nivelul muşchilor, survenite în afecţiuni precum distrofie musculară, inflamaţii musculare, leziuni ale sistemului nervos periferic (manifestate la nivelul mâinilor şi picioarelor), scleroza laterală amiotrofică, miastenia gravis,  hernie de disc.

De ce se face testul?

În general electromiografia este recomandată în următoarele cazuri:

1. pentru stabilirea cauzelor inexplicabile de slăbiciune musculară;
   stabilirea diferenţelor dintre slăbiciunile musculare provenite de la afecţiuni la nivel muscular și cele provenite de la afecţiuni ale sistemului nervos;
2. stabilirea diferenţelor dintre slăbiciunile muşchilor datorate afecţiunilor propriu-zise şi a celor datorate nefolosirii muşchilor la parametrii normali datorită durerilor sau altor cauze. Ea contribuie la diferențierea unei tulburări anorganice (psihologică), unei atingeri a sistemului nervos central (encefal și măduva spinării), unui sindrom neurogen periferic (atingerea nervilor sau a originii lor aflate în măduvă), unei atingeri musculare și a unei tulburari a conducției neuromusculare (transmitere a influxului nervos la mușchi).

Pregătire pacient

            În cazul adulţilor electromiografia nu presupune pregătiri speciale. Dacă testul va fi efectuat unui copil, este indicată o discutie preliminară cu acesta pentru a-l familiariza cu procedura ceruta de electromiografie.

Cum se face testul?

            EMG se realizează prin inserția în masa musculară a unui ac cu funcție de electrod. Acele sunt de unică folosință iar întreaga procedură poate fi moderat dureroasă și poate produce sîngerare ușoară. Persoanele care primesc tratament anticoagulant (trombostop, sintrom) sau antiagregant plachetar (aspirină, plavix) pot sângera mai abundent și de aceea se recomandă întreruperea temporară a acestui tratament cu 4 - 5 zile anterior investigației. Durerea și sângerarea sunt minime.
Semnalele electrice înregistrate de către acul electrod sunt analizate de către un computer și oferă date prețioase despre suferința nervilor și/sau a mușchilor.
A doua parte a investigației cuprinde evaluarea conducerii nervoase pe nervii senzitivi și motori și foloseste de această dată electrozi sub forma unor discuri de mici dimensiuni care sunt lipiți pe suprafata pielii. Acestia inregistreaza potențialele produse în mușchi de stimularea cu curent electric a nervilor care inervează mușchii respectivi. Un computer va calcula viteza de conducere nervoasă și alți parametri functionali ai activității nervoase.

Cum se simte?

            În momentul introducerii acelor (electrozilor) până la nivelul mușchilor este posibil să resimțiți o senzație de disconfort fizic, asemănător unor injecții intramusculare. După efectuarea electromiografiei veți simți o ușoară durere la nivelul mușchilor testați, durere care va dispărea după câteva zile.

Riscuri

            Electromiografia nu prezintă riscuri majore. Este posibil să resimțiți timp de câteva zile o ușoară durere la nivelul mușchilor care au fost testați.

Rezultate

            Medicul dumneavoastră va stabili cu ajutorul electromiografiei cauzele exacte ale slăbiciunii resimțite la nivel muscular și dacă este cazul vă va prescrie un tratament adecvat.

Ce poate afecta testul?

Este bine ca înainte de efectuarea testului să vă informați medicul specialist cu privire la orice tip de tratament pe care il urmați fie că acesta a necesitat sau nu prescrierea unei rețete. De asemenea este bine să vorbiți cu medicul specialist despre orice boală înregistrată în istoricul dumneavoastra medical.

Procedura  nu necesită pregatiri speciale. Pacienții pot mânca, pot lua medicamentele dacă primeau o medicație anume, cu excepția tratamentului anticoagulant sau antiagregant plachetar (pentru care se recomandă întreruperea temporară, cu 4-5 zile înainte de investigație) și nu vor fi anesteziați. De asemenea nu există nici un risc ca supunerea la investigație să agraveze evoluția bolii.